Tonul acestui articol sau al acestei secțiuni este nepotrivit pentru o enciclopedie. Puteți contribui la îmbunătățirea lui sau sugera modificările necesare în pagina de discuție.

Ion Nunweiller
Informații generale
Data nașterii	9 ianuarie 1936(1936-01-09)
Locul nașterii	Piatra Neamț, România
Data decesului	3 februarie 2015 (79 de ani)
Locul decesului	Pitești, România
Înălțime	179 cm
Post	Fundaș
Cluburi de juniori
Ani	Club
1950–1951	Progresul București
1951–1956	Dinamo București
Cluburi de seniori*
Ani	Club	Ap†	(G)†
1956–1968	Dinamo București	252	(19)
1968–1970	Fenerbahçe SK	57	(6)
1970–1972	Dinamo București	35	(0)
Echipa națională
1958–1967	România	40	(0)
Echipe antrenate
1972–1979	Dinamo București
1981–1983	Gloria Bistrița
1984–1986	Corvinul Hunedoara
1986–1989	Flacăra Moreni
1990	FC Argeș
1990–1991	Bursaspor
1992–1993	Ceahlăul Piatra Neamț
1998–1999	Minerul Baia Mare
* Apariții și goluri pentru echipa de club doar în cadrul campionatului național † Apariții (Goluri).
Modifică date / text

Ion Nunweiller (1936-2015) a fost un fotbalist român, care a jucat la Echipa națională de fotbal a României.

La vârsta de 14 ani, în 1950, juca la Progresul ICAS București.

Din 1951 a trecut la Dinamo București (debut în Divizia A pe 12 august 1956, Dinamo Buc. - Dinamo Bacău 2 - 1), unde a activat întreagă carieră până în 1972, cu două perioade de întrerupere: în 1956 la Dinamo și 1968-1970 la Fenerbahce, în Turcia, unde în 1970 a cucerit eventul campionat-cupă. Înzestrat cu deosebite calități fizice și morale a reprezentat tipul apărătorului-luptător, bun acroșer, excelent la jocul de cap, sigur în deposedarea adversarului, ambițios și tenace.

De la el și de la fratele său Lică provine porecla "câinele roșu", preluată mai târziu de clubul dinamovist. A fost un veritabil stâlp al apărării dinamoviste și al naționalei în cele 40 de meciuri în care a îmbrăcat tricoul cu nr. 3. printre marile sale performanțe, a jucător, se înscriu 5 titluri și 3 cupe (279 jocuri/19 goluri în prima noastră divizie, 26/3 în cupele europene).

Ca antrenor s-a afirmat relativ repede, reușind chiar în primul an la conducerea tehnică a lui Dinamo, în 1972-1973, să câștige titlul. În continuare a activat în cuplu cu Nicușor, tot la Dinamo, cistigand în următorii doi ani, încă un titlu, performanță pe care a repetat-o și în 1977, ca antrenor principal la Dinamo. Din 1979 a lucrat la echipele naționale de juniori din cadrul F.C. Luceafărul contribuind la formarea unor valoroase promoții de jucători. După câteva escale fără ecou la Gloria Bistrița (1981-1983), Corvinul (1984-1986), Flacăra Moreni (1986-1989 unde a antrenat echipa mare în timp ce fratele său, Victor Nunweiller, a antrenat echipa mică) și F.C. Argeș (1990-1991),a ajuns pe banca echipei turce Bursaspor. A urmat apoi Ceahlăul, pe care, în 1993, a promovat-o în prima divizie.

După o scurtă retragere a preluat echipa feminină (1996-1998), iar în 1998, F.C. Baia Mare. După 1999 s-a retras, devenind consilier la Dinamo.

Pe 25 martie 2008 a fost decorat de președintele României, Traian Băsescu pentru toată activitatea și pentru „formarea tinerelor generații de viitori campioni” cu „Meritul sportiv Clasa a III-a”.^[1]

Note |

Legături externe |

Articole biografice

• 
  Nelu Nunweiller, primul „câine“ roșu, 28 mai 2011, Bogdan Savin, Adevărul
  

Interviuri

• 
  Ion Nunweiller:„Merita un șut în fund“, 9 mai 2010, Bogdan Savin, Adevărul
  

Acest articol biografic despre un fotbalist român este un ciot. Puteți ajuta Wikipedia prin completarea lui!

v • d • m România – Jocurile Olimpice de vară din 1964 1 Datcu • 2 Greavu • 3 Nunweiller • 4 Hălmăgeanu • 5 Jenei • 6 Coe • 7 Avram • 8 Constantin • 9 Ionescu • 10 Koszka • 11 Creiniceanu • 12 Andrei • 13 Petescu • 14 Ivan • 15 Petru • 16 Georgescu • 17 Pârcălab • 18 Dumitriu • 19 Pavlovici • 20 Adamache • Antrenor: Ploeșteanu