Baia Mare
Nagybánya, Asszonypataka  (maghiară) Frauenbach  (germană) Rivulus Dominarum
—  Municipiu  —
Vedere panoramică asupra centrului vechi
Drapel Stemă
Baia Mare Baia Mare (România) Poziția geografică
Coordonate: 47°39′N 23°34′E47°39′N 23°34′E
Țară	România
Județ	Maramureș
SIRUTA	106318
Atestare documentară	1329
Reședință	Baia Mare[*]
Componență	Baia Mare[*] Blidari Firiza Valea Neagră
Guvernare
- Primar
Altitudine	228 m.d.m.
Populație (2011)[1][2]
- Total	▼ 123738 locuitori
- Recensământul anterior, 2002	137.921 locuitori
Fus orar	Ora de vară a Europei de Est
Cod poștal	430011–430435
Prefix telefonic	262
Localități înfrățite
- Hódmezővásárhely	Ungaria
- Hollywood[*]	Statele Unite ale Americii
- Kitwe	Zambia
- Nyíregyháza	Ungaria
- Serino	Italia
- Solnoca	Ungaria
- Wels	Austria
- Zalău	România
- Ivano-Frankivsk	Ucraina
- Bielsko-Biała	Polonia
Prezență online
site web oficial GeoNames facebook
Poziția localității Baia Mare
Modifică date / text

Baia Mare (în maghiară Nagybánya, în germană Frauenbach) este municipiul de reședință al județului Maramureș, Transilvania, România, format din localitățile componente Baia Mare (reședința), Blidari, Firiza și Valea Neagră. Orașul este situat în depresiunea Baia Mare, pe cursul mijlociu al râului Săsar, la poalele Munților Gutâi.

Cele mai importante centre miniere ale județului Maramureș sunt localizate în teritoriile ce înconjoară orașul Baia Mare. Regiunea este cunoscută nu doar pentru bogățiile subterane, ci și pentru împrejurimile ce-i conferă o frumusețe aparte locului.^[3]

Plasat în mijlocul cursului râului Săsar, într-o arie a unei depresiuni la înălțimea medie de 194 metri deasupra nivelului mării, orașul Baia Mare permite accesul către niște rute montane precum Ignișul (1307 m), Mogoșa (1246 m), Gutâi (1443 m), Creasta Cocoșului (1428 m), etc. Pe lângă importanța lor minieră, unele locuri precum, Izvoare și Mogoșa sunt cunoscute pentru potențialul lor turistic, atât vara cât și iarna.^[4]

Numele vechi al orașului este în latină Rivulus Dominarum, în germană Frauenbach, în maghiară Asszonypataka. Orașul a fost atestat documentar în anul 1329 și s-a dezvoltat ca un centru aurifer în secolele XIV - XV. În 1446, orașul devine proprietatea familiei lui Iancu de Hunedoara. În 1469, în timpul domniei regelui maghiar Matia Corvinul, orașul a fost fortificat.

Etimologie |

Etimologia numelui localității: din subst. baie „exploatare minieră subterană; mină, ocnă; (la pl.) stațiune balneară; golf, depresiune" (< lat. *bannea sau magh. bánya) + adj. mare „întins, vast " (lat. mas, maris).^[5]

Istorie |

Baia Mare a apărut pe harta așezărilor urbane ca urmare a activității de exploatare a minereurilor neferoase, primele informații certe cu privire la mineritul din zonă provenind din secolul XIV, chiar dacă începuturile medievale ale activităților de acest gen sunt mult mai timpurii, cel puțin din a doua jumătate a secolului XIII.
Memoria comunitară consemnează ca primă carte de identitate a orașului, documentul din 29 mai 1329 prin care regele Carol Robert (1301-1342) dăruia comitelui Corrardus, jude al orașelor Baia Mare și Baia Sprie, pădurea aflată între cele două așezări pentru ca acest teritoriu să fie populat. Baia Mare apare aici sub denumirea civitas Rivuli Dominarum, judele Corrardus fiind același și pentru Mons Medius (Baia Sprie). Documentul din anul 1329 nu s-a păstrat, conținutul său fiind rezumat într-un act din anul 1479.

Prima diplomă privilegială a orașului, pe care o putem studia și astăzi, datează din 20 septembrie 1347 și a fost acordată de regele Ludovic I (1342-1382), la cererea judelui Martin, a parohului Ioan, magistrului Petru și notarului Ulrich, jurați din Baia Mare și Săsar (Rivulo Dominarum et Zazar Bánya), având în vedere faptul că privilegiul anterior al orașului a ars într-un incendiu.
Prin acest nou privilegiu se stabilesc hotarele orașului și se acordă locuitorilor numeroase drepturi: libertatea de a-și alege judele, jurații și parohul, dreptul de a judeca în interiorul orașului „toate pricinile ce se ivesc între ei, deopotrivă cele mari ca și cele mici”, asigurarea libertăților individuale, libertatea vămii, dreptul unui târg pe an, timp de cincisprezece zile „fără contenire”, dreptul de desfacere liberă a vinului, dreptul de a se fortifica cu ziduri „împotriva năvalei dușmanilor”. O categorie distinctă de prevederi vizează organizarea mineritului, precizându-se ca, anual, să se aleagă un jude al minerilor care să supravegheze împreună cu judele orașului și cu jurații, activitatea desfășurată în mine și să exercite dreptul de judecată în problemele legate de minerit. Deasemenea, judele și jurații alegeau supraveghetorii minelor, care trebuiau „să cerceteze toate hrubele și lucrările de mină și să se îngrijească de venitul urburei” cuvenite regelui.

Toate acestea denotă faptul că, la mijlocul secolului XIV, Baia Mare era un oraș structurat și bine organizat, cu libertăți specifice unui oraș liber regal care beneficia de o autonomie ridicată în raport cu instituția comitatului de la Satu Mare. Această situație s-a menținut pe parcursul secolelor, până în anul 1876.
Documentele relevă și diversele denumiri ale orașului Baia Mare în cursul devenirii sale: civitas, castrum sau castellum Rivuli Dominarum, Asszonypataka, Bagna, Nagibánya, Nagybánya sau Frauenbach, Neustadt, Welka-Bánya.
În anul 1411 este atestată existența Monetăriei la Baia Mare, ale cărei începuturi sunt mai timpurii, probabil chiar din prima jumătate a secolului XIV. Aceasta s-a impus ca principala monetărie din Transilvania și Ungaria, în 1463 realizând un venit net de 20.000 florini anual, comparativ cu cele din Buda (8.000 florini anual) sau Sibiu (6.000 florini anual).
Mijlocul secolului XV înseamnă întrarea orașului în posesia și sfera de influență a puternicei familii a Huniazilor, fapt benefic pentru dezvoltarea sa economică și edilitară. Reînnoirea și lărgirea vechilor privilegii, sprijinirea mineritului și a monetăriei, prin deschiderea de noi galerii și prin aducerea de specialiști străini, construcțiile spectaculoase, ajunse până în zilele noastre ca moșteniri valoroase și simboluri istorice și arhitectonice, toate acestea au contribuit la configurarea identității unui oraș prosper, validat ca unul dintre cele mai dezvoltate centre miniere din regatul Ungariei.

Astfel, la 2 ianuarie 1445, Ioan de Hunedoara, voievod al Transilvaniei (1441-1446), guvernator al Ungariei (1446-1453), la cererea judelui și juraților, dispune ca autoritățile din țară să respecte privilegiile locuitorilor orașului Baia Mare, mai ales cele privitoare la scutirea de vamă și libera trecere a celor care călătoresc în problemele mineritului și pentru procurarea de alimente.
În anul 1446, Ioan de Hunedoara a vizitat orașul și a dispus construirea unui edificiu pentru soția sa, cunoscut astăzi sub numele de Casa Elisabeta, precum și a turnului – clopotniță pentru impunătoarea biserică „Sfântul Ștefan”, care era deja ridicată din anul 1376. Finalizat de către fiul său, regele Matia Corvin (1458-1490), acesta constituie astăzi un autentic simbol istoric și arhitectural al orașului.
Turnul Sf. Ștefan sau „turnul mare” era și un loc ideal pentru observarea atentă a orașului, respectiv a împrejurimilor, iar din primele decenii ale secolului XVII, funcționalitatea și utilitatea acestuia se amplifică prin montarea primului orologiu (1628).

Un alt element de civilizație urbană care merită amintit este faptul că, printr-o diplomă emisă la 7 mai 1472, regele Matia permite orașului să perceapă vamă pentru căruțele care intră la târgul săptămânal din oraș, cu dreptul de a folosi acest venit pentru pavarea și curățirea străzilor.
În sfera economică, regele a fost preocupat de organizarea activităților miniere și sporirea producției de metale prețioase, întărind la 12 mai 1458 privilegiile anterioare ale orașului. În plan juridic, un privilegiu important l-a constituit acordarea puterii de judecată deplină orașului, prin exercitarea dreptului de a pedepsi cu moartea – „ius gladii”, la 25 iunie 1484.
Între alte privilegii, important prin conținut este și cel din 9 noiembrie 1469 prin care regele Matia Corvin acorda orașului, la cererea judelui, dreptul de a se înconjura cu zid împotriva repetatelor atacuri din afară, venite din partea românilor din Moldova („valahorum Moldavensis”). Vechiul sistem de apărare, format din valuri de pământ și palănci (întărituri din trunchiuri de copaci așezați orizontal) a fost înlocuit cu o centură de zid construit de către localnici, din piatră și cărămidă, întrerupte din loc în loc de turnuri (bastioane) puternice.

Din sistemul de fortificații ale orașului, astăzi poate fi văzut și vizitat Turnul Măcelarilor, ridicat în jurul anului 1500, cunoscut și sub numele de Bastionul de Muniții, deoarece în încăperea boltită aflată la primul nivel s-a depozitat, într-o anumită perioadă, muniția necesară pentru apărare.
Accesul în interiorul orașului se realiza prin mai multe porți de intrare, cele mai importante fiind: Poarta Maghiară (Poarta de Sud), construită după anul 1500, în zona Pieței Izvoarelor de azi, respectiv Poarta Podului (Poarta de Nord), localizată la capătul străzii Podul Viilor. Acestora li se adăugau o poartă situată în est, pe actuala stradă Vasile Lucaciu, și una înspre vest, în zona actualului Colegiu Național „Gheorghe Șincai”. Hotarele orașului se întindeau, conform diplomei de la 1347, confirmată inclusiv de regele Matia la 1476, dincolo de sistemul de apărare amintit, cuprinzând domeniul orașului.
Pe lângă minerit, ca activitate determinantă, la Baia Mare este atestată documentar, pentru secolele XIV-XVIII, existența unui număr însemnat de meșteșugari, independenți sau organizați în bresle: aurari, argintari, măcelari, dogari, croitori, brutari, blănari, cizmari etc. Organizarea în bresle s-a păstrat până în a doua jumătate a secolului XIX, în anul 1872 constituindu-se asociații „industriale”.
Piața orașului (Circulus Fori) servea de târg și piață, aici desfășurându-se și târgul anual, Baia Mare având dreptul, prin diploma din anul 1437, de a organiza „un iarmaroc și târg de an” care să înceapă în duminica dinainte de 16 octombrie (sărbătoarea „fericitului Gall mărturisitorul”) și „să țină fără contenire cincisprezece zile”.

După formarea Principatului autonom al Transilvaniei (1541) orașul Baia Mare, minele și monetăria au ajuns în proprietatea principilor ardeleni, care au introdus metoda arendării minelor, atât unor particulari, precum familiile Herberstein sau Lisibona, dar și orașului, rezultatele fiind mai degrabă negative.
În plan educațional, secolul XVI a adus, pe fondul izbânzii Reformei, înființarea primei școli medii superioare, Schola Rivulina (1547), a cărei istorie este legată de destinul confesiunii protestante din oraș.
Intrarea zonei Baia Mare sub jurisdicție austriacă (1694) a determinat modificări în plan administrativ, Diploma Leopoldină din anul 1691 consfințind trecerea orașului în „Partium” și în adminstrarea regilor Ungariei. Noul regim s-a instaurat cu dificultate, cauze multiple favorizând instabilitatea socială, pe fondul crizei politice și economice. În contextul răscoalei antihabsburgice condusă de principele Francisc Rákóczi al II-lea (1703-1711), Baia Mare a devenit teatrul de desfășurare al unor operațiuni militare, în cursul cărora haiducul Grigore Pintea (Viteazul), devenit comandant în oastea lui Rákóczi și-a găsit sfârșitul în zona Porții de Sud, fapt consemnat în protocolul de ședință al magistratului în 14 august 1703.

Mijlocul secolului XVIII aduce mutații semnificative în ceea ce privește organizarea sistemului minier, prin înființarea la Baia Mare a Inspectoratului superior minier (Inspectorat Oberamt), subordonat direct erariului regal. Noua instituție avea atribuții organizaționale, judiciare și financiare, pentru exercitarea cărora au fost create oficii miniere și oficii de topitorie, precum și judecătorii miniere, transformate ulterior (1788) în tribunale miniere districtuale. Jurisdicția celui de la Baia Mare se întindea asupra unui număr de 6 comitate din Ungaria și asupra Districtului Chioarului. Pentru a fi concentrate toate serviciile tehnice și administrative, între anii 1734-1739 a fost construită o clădire destinată Inspectoratului superior minier, în care a funcționat și Monetăria (Műnz Amt). Edificiul a fost considerabil mărit în anul 1782, luând forma și proporțiile pe care le păstrează și astăzi, aici fiind sediul Muzeului Județean de Istorie și Arheologie Maramureș.

O conscriere a impunerilor de la sfârșitul secolului XVIII (1790) ne oferă o imagine de ansamblu asupra orașului, consemnând existența unui număr de 3.580 locuitori și a 705 case. A doua jumătate a secolului XVIII înseamnă apariția unei problematici noi care, deși cantonată inițial pe palier ecleziastic, va pune în discuție întregul sistem comunitar băimărean. În această perioadă, românii de confesiune greco-catolică încep seria demersurilor care vizau obținerea unui lot de pământ necesar construcției unei biserici proprii. Într-o ecuație complicată, în care nu au lipsit idiosincraziile „celor vechi” față de cei care amenințau să se insinueze într-o solidaritate forjată prin tradiție, actorii au fost nu doar credincioșii români și conducerea orașului, ci și forurile guvernamentale și ecleziastice superioare. Intervenția suveranei Maria Tereza (1717-1780) a fost decisivă, aceasta dispunând în 1767 acordarea unui lot necesar construirii bisericii și școlii românilor în suburbiile orașului Baia Mare. Peste un an, conducerea urbei a pus la dispoziția uniților un teren situat în partea răsăriteană a orașului, imediat dincolo de zidul de apărare, mai exact între acesta și strada Baia Sprie. Terenul se învecina la est cu grădina aflată în posesia Monetăriei, la sud cu calea („via”) „Curuli”, la vest cu zidul orașului.
Înălțarea bisericii românești a început în anul 1771, iar conscripția ecleziastică din 1787 a consemnat în contul greco-catolicilor din Baia Mare o biserică de zid, un paroh și 1114 suflete.

Structura demografică și confesională a orașului s-a schimbat spectaculos în a doua jumătate a secolului XVIII, societatea începând să iasă năvalnic din tiparele medievale. Din punct de vedere edilitar și celelalte confesiuni și-au edificat noi biserici. Astfel, între anii 1717-1720 s-a construit Biserica romano-catolică „Sf. Treime”, lăcaș de cult deținut de iezuiți până la desființarea ordinului, în 1773, când a devenit biserică parohială. O altă construcție impozantă este Biserica reformată de pe actuala stradă Podul Viilor, construită între anii 1792-1809 (turnul fiind terminat în anul 1836) și considerată un valoros monument de stil neoclasicist.

Secolul XIX accentuează tendințele de urbanizare și modernizare, documentele relevând că, din punct de vedere demografic, populația orașului a crescut constant, de la 3.744 locuitori în 1820 la 9.089 în 1896.
Din punct de vedere organizațional, locul Inspectoratului superior minier a fost luat, în a doua jumătate a secolului XIX de către Direcția minelor din Baia Mare, cu atribuții extinse care au propulsat-o ca a doua instituție de acest gen din Ungaria.
Sfârșitul secolului XIX a adus noi elemente de identitate pentru Baia Mare care a început să se afirme ca un centru artistic european, întemeiat pe fundamentele unei structuri educaționale instituționalizate, respectiv Școala particulară de pictură Simon Hollósy (1896-1901). Centrul artistic Baia Mare funcționează neîntrerupt din anul 1896, asigurând orașului un loc și un rol bine definite pe harta artei plastice din România și din Europa.
Aceleași perioade îi aparține și Asociația muzeală băimăreană, înființată la 31 august 1899 prin eforturile istoricului Gyula Schönherr și care a reușit să atragă în sprijinul ideii de înființare a muzeului orașului atât intelectualii cât și autoritățile locale, instituția muzeală deschizându-și porțile la 19 iunie 1904.

Începutul secolului XX continuă seria realizărilor urbanistice, în anul 1910 inaugurându-se Hotelul Ștefan, edificiu impunător ridicat pe locul construcției având aceeași utilitate, dar care fusese afectată de un incendiu puternic în anul 1905. În 1911 s-a dat în folosință clădirea nouă a Școlii de Pictură, fenomenul artistic de la Baia Mare înregistrând, până după cel de-al Doilea Război Mondial, mai multe substructuri ale educației artistice: Școala Hollósy (1896-1901), Școala Liberă de Pictură (1902-1927), Școala de Arte Frumoase (1927-1935 și 1940-1950).
Parcul orașului s-a conturat pe locul grădinii publice amenajată în perioada 1840-1890, devenind un motiv de mândrie pentru localnici, dar și de apreciere pentru oaspeții orașului. Unirea din 1918 și instaurarea administrației românești au determinat modificări structurale, în consonanță cu evoluția societății românești. Astfel, Direcția minelor și uzinelor metalurgice Baia Mare a preluat toate proprietățile fostei structuri existentă anterior, coordonând exploatările miniere din zonă (Valea Roșie, Dealul Crucii, Baia Sprie, Cavnic, Băiuț), dar și pe cele din Rodna Veche, Roșia Montana și Săcărâmb, precum și Uzinele metalurgice Firiza de Jos și Zlatna. Pe lângă aceste mine ale statului au funcționat și societăți miniere particulare, multe cu capital străin.

Realitățile economice nu păreau să fi fost într-o contradicție fundamentală cu mediul înconjurător, de vreme ce, la data de 16 iunie 1930 Baia Mare a fost declarată stațiune climatică, situație care a adus beneficii zonei pe parcursul deceniului 4. Parcul central, redenumit „Regina Maria” constituia un element important al stațiunii, căruia i se adăugau și altele, precum Colonia de Pictură, Sanatoriul Wagner și Hotelul Ștefan, loc în care se desfășurau atât reprezentații teatrale, cât și expoziții ale pictorilor care promovau frumusețile orașului și ale zonei adiacente.
Piața din centrul vechi, în care se desfășurau tradiționalele târguri, a fost înlocuită, în anii 1933 – 1934, cu un parc bine îngrijit, toate aceste realități contribuind la definirea orașului Baia Mare ca o așezare urbană cochetă și liniștită, în pofida dezvoltării activităților de extracție și de prelucrare a minereurilor neferoase, comparativ cu perioada anterioară.
Bazată pe aceste atuuri, elita băimăreană a inițiat demersuri pentru validarea orașului și din perspectivă administrativă, Baia Mare devenind reședința județului Satu Mare pentru o scurtă perioadă (1926). Eșecul i-a determinat pe lideri să se orienteze spre alte proiecte astfel că la 5 iunie 1930 Baia Mare a devenit reședința Episcopiei Greco-Catolice a Maramureșului, structură ecleziastică înființată prin Concordatul semnat în 1927 între Sf. Scaun și Regatul României, jurisdicția sa întinzându-se asupra județelor Maramureș, Satu Mare și a unei părți din Sălaj. Catedrala noii episcopii a devenit biserica edificată în perioada 1905-1910, situată pe actuala stradă Vasile Lucaciu, care înlocuia prima biserică românească (1771), reședința episcopală fiind în localul fostei Școli civile de fete, construit în anul 1892.

Această configurare instituțională a adus prestigiu social orașului, definindu-l ca un pol urban dinamic, având funcțiuni bine articulate de ordin economic, ecleziastic, cultural și turistic. Avatarurile celui de-al doilea război mondial și ale perioadei ocupației (1940-1944) au marcat profund comunitatea băimăreană, însă pentru proiectele regimului comunist orașul Baia Mare devenise interesant din perspectivă politică, economică și administrativă. Astfel, localitatea a cunoscut un ritm accentuat de dezvoltare, mineritul și metalurgia predominând în raport cu celelalte ramuri industriale. Această componentă a fost dublată de cea administrativă, orașul devenind reședința regiunii Baia Mare (1950), denumită ulterior Maramureș, iar în anul 1968 al județului Maramureș. Dezvoltarea economică, edilitară, educațională, creșterea demografică au fost exponențiale. Astfel, dacă în anul 1930 Baia Mare avea aproape 14.000 de locuitori, în 1977 numărul acestora trecea de 100.000.
Realizările industriale și urbane au fost dublate însă, cu precădere în ultimii ani ai regimului comunist, de o altă realitate care, treptat, a devenit nu doar diferită, ci și opusă celei oficiale, cultivată de propaganda comunistă. Cenușiul a început să predomine nu doar la nivelul imaginii de ansamblu, ci și la cel al existenței cotidiene, atât de marcată de lipsuri. Activitățile industriei miniere și metalurgice au avut, pe lângă beneficiile dezvoltării, efecte negative asupra sănătății oamenilor și mediului.

Intrarea „cetății” în „zodia libertății”, după evenimentele din 1989, cu plusurile și minusurile susceptibile a fi identificate, denotă intenția comunității băimărene de a-și afirma valorile tradiționale în consonanță cu tendințele majore ale epocii actuale.

Cele mai vechi așezări în zonă datează din perioada paleoliticului superior. De regulă, plasarea istorică a orașului Baia Mare este accentuată ca aparținând Epocii Bronzului, dovezile fiind niște depozite de obiecte fabricate din aur și bronz, precum și referințe din literatura secundă a sfârșitului secolului al 19-lea sau începutul secolului 20, făcându-se trimiteri la minele romane din această zonă.^[6]

Orașul Baia Mare este menționat pentru prima dată în 1142, perioada regelui Geza al II-lea, sub numele de Asszonypataka - Frauenbach.

Localitatea este atestată documentar pentru prima oară în 1347, ca și Râul Doamnelor, (Rivulus Dominarum) într-un act al cancelariei regelui Carol Robert. Una din cele mai timpurii mărturii scrise care s-au păstrat, privind importanța minelor din Baia Mare și Săsar (maghiară Zazurbanya, inclusă acum în Baia Mare) datează din prima jumătate a secolului al 14-lea. Act eliberat de cancelaria regelui Ludovic I de Anjou la data de 20 septembrie 1347, acesta cuprinde o serie de privilegii acordate acestor centre miniere și locuitorilor săi de către rege, orașul Baia Mare fiind deja un oraș liber regal.^[6] Anul 1376 reprezintă anul în care apare un al doilea document privilegial, iar acesta din urmă are ca și efect reglementarea mineritului.

Ca și recompensă pentru lupta dusă de Ioan de Hunedoara împotriva turcilor, regiunea Băii Mari a trecut în anul 1446 în proprietatea lui. El va dispune ridicarea Catedralei Sfântul Ștefan, din care în prezent se mai păstrează doar Turnul Ștefan.

Turnul Ștefan

În 1469 regele Matia Corvin a acordat localității dreptul de a se înconjura cu ziduri de apărare, astfel fiind construită cetatea medievală a Băii Mari. Cu toate acestea în 1490 Baia Mare a fost ocupată de trupele poloneze ale prințului Ioan Albert. Din 1526 Baia Mare a trecut prin mai multe schimbări ale proprietarilor, începând cu principele Ioan Zápolya. Tot în această perioadă, în 1547, a luat naștere "Schola Rivulina", sub îndrumarea Bisericii Reformate, școală care a pregătit viitoare fețe bisericești și funcționari administrativi.

Piața Centrală în anul 1890

Orașul a cunoscut tumulturile războiului curuților. În 1703 a scăpat pentru scurt timp de sub controlul Imperiului Austriac, atunci când Pintea Viteazul a participat cu trupele sale, alături de Francisc Rakoczi al II-lea, la preluarea orașului.

Din 1889 datează prima publicație în limba română, "Gutinul", săptămânal socio-literar și economic.

În 2000 în apropiere de Baia Mare s-a produs unul dintre cele mai mari accidente ecologice din România: scurgerea de cianuri de la societatea Aurul, o firmă privată care activa în domeniul reprocesării vechilor halde de steril rezultate în urma activităților miniere din zonă vechi de secole pentru a extrage aur din acestea.

Geografie |

Imagine din Centrul Vechi

Așezare geografică |

Municipiul Baia Mare este situat în partea vestică a județului Maramureș, în depresiunea cu același nume, pe cursul mijlociu al râului Săsar, la o altitudine medie de 228 m față de nivelul mării, fiind cuprins de coordonatele geografice 47°39' - 47°48' latitudine nordică și 23°10' - 23°30' longitudine estică.

Structura acestui municipiu este alcătuită și din localitățile Blidari, Firiza, Valea Neagră, Valea Borcutului, însumând astfel o suprafata de 23.471 ha. La nord se învecinează cu Munții Igniș și Gutâi, la sud cu localitățile Recea și Groși, la est cu orașul Baia Sprie și la vest cu orașul Tăuții Măgherăuș.

Baia Mare, văzută de pe Vârful Igniș

Suprafața teritoriului administrativ însumeaza 23.573 ha din care 3.170 ha sunt terenuri agricole, 18.599 ha - terenuri silvice, cu preponderență păduri, și 1.804 ha - construcții și alte destinații.

Relief |

Relieful depresiunii, format din câteva terase ale Someșului, Lapusului si Sasarului, are aspectul unui amfiteatru cu larga deschidere spre vest, iar la nord si est se ridica Muntii Ignis si Gutâi, cu spinari rotunjite, acoperiti cu paduri si platouri bogate în pasuni.
Dintre munceii care salta brusc deasupra depresiunii se remarca Dealul Murgau (633m), Dealul Florilor (367m), Dealul Crucii (501m), Piatra Bulzului, Rotunda, Pleasca Mare, Ignis (1307m), Iezurele s.a. Lantul muntilor Gutâi formeaza o unitate geomorfologica mai aparte, cu roci eruptive, care pun în evidenta piscurile Mogosa (1.246m), Gutâi (1.443m) si Creasta Cocosului (1.428m). Aceasta din urma este o ramasita dintr-un vechi crater vulcanic, cu stânci golase, dispuse sub forma de falii verticale ca o fortareata ciudata, cu pereti prapastiosi, fapt ce constituie un obiectiv de mare interes pentru turisti.
Scoarta terestra din zona municipiului cuprinde o structura pedogenetica variata, caci alaturi de solurile podzolice predominante se gasesc soluri pseudogleice si aluviale specifice zonei depresionare, precum si soluri brune de padure, soluri montane acide, etc.

Hidrografie |

Rețeaua hidrografică este formată, în principal, din râul Săsar, lung de 31,6 km, care străbate orașul de la est la vest colectând apele râurilor Chiuzbaia și Firiza, și a pârâurilor Sf. Ioan, Usturoiul, Valea Roșie și Borcut. Pe râul Firiza, la 5 km distanță de centrul orașului, s-a construit Barajul Strâmtori-Firiza (52 m înălțime) prin care s-a creat un lac de acumulare în suprafață de 110 ha ce asigură necesarul de apă potabilă a municipiului. La aceasta se adaugă Lacul Bodi Ferneziu și Lacul Bodi Baia Sprie (numit și Lacul Mogoșa sau Lacul Pintea Viteazul), create prin baraje artificiale în secolul al XVIII-lea. Ele constituie îndrăgite locuri de agrement. Trebuie amintită aici existența unor izvoare de apa minerală pe Valea Borcutului, Valea Usturoi și Firiza.

Climă |

Din zona municipiului Baia Mare are unele caracteristici specifice, mai aparte, datorita existentei lantului carpatic ce îndeplineste rolul benefic de paravan, împiedicând intemperiile reci dinspre nord-est. Aflata la adapost, depresiunea are un climat de nuanta mediteraneana, cu ierni blânde, fără mari viscole, cu veri racoroase, prelungite si un echilibru atmosferic favorabil. Temperatura aerului atinge cota medie, multianuala de 9,6 °C. Media lunii ianuarie se ridica la -2.4 °C, iar a lunii iunie la 19,9 °C. Precipitatiile atmosferice sunt în general constante, totalizând o medie anuala de 976 mm.
Vânturile nu prezinta caracteristici deosebite. Datorita imobilizarii maselor de aer în depresiune, se înregistreaza perioade lungi de calm atmosferic, fapt ce influeteaza negativ starea de poluare a orasului.

Floră și faună |

Vegetatia cuprinde o gama variata de specii ierboase si arborescente, în functie de varietatea terenului, a solului si a climei.
Padurile ocupa 80% din suprafata localitatii. Depresiunea Baia Mare face parte din arsenalul padurilor de foiase (fag, carpen, stejar) - astazi în mare parte defrisate si înlocuite de culturi agricole si pajisti secundare. Etajul padurilor de foioase se întinde pe altitudini cuprinse între 300 si 1200 m, formând un brâu verde în jurul orasului. Pe rama depresiunii Baia Mare predomina padurile de gorun în amestec cu carpen. Padurile de fag si carpen ocupa versantii vestici si sudici ai muntilor Gutin.
Specifice Depresiunii Baia Mare sunt suprafetele întinse ocupate de castanul comestibil care urca si pe versantii cu expozitie sudica si vestica pâna la altitudini de 600 m. Padurile de castani de la Baia Mare formeaza cea mai mare suprafata împadurita cu aceasta specie din România. Aici castanul comestibil este perfect aclimatizat, vegetând ca specie care se regenereaza pe cale naturala, preferând solurile montane acide, cu drenaj bun si evitând solurile podzolice pseudogleizate si cu drenaj slab.
Trecerea de la padure spre pasune sau teren cultivat este de obicei de o liziera de arbust alcatuita din specii ca alunul, socul, cornul, calinul, sângerul, lemnul câinesc.

Fauna din spatiul geografic baimarean cuprinde aproape toate speciile cunoscute din zona carpatica, valoroase cinegetic: cerbul, capriorul, lupul, vulpea, iepurele, jderul, veverita. Aceste specii sunt frecvente în zona pasunilor montane alpine.
Pasarile sunt bine reprezentate mai ales în locurile unde predomina padurea de fag, mai bine conservata în ciuda defrisarilor masive, prin: ierunca, porumbel de scorbura, huhurezu mare, uliu porumbar, bufnita, soimul.
În apele de munte traieste: lostrita, pastravul, scobarul si stiuca; iar în apele de ses se întâlnesc cleanul dungat si babetele.

Demografie |

Componența etnică a municipiului Baia Mare

     Români (77,66%)

     Maghiari (10,3%)

     Romi (2,51%)

     Necunoscută (9,04%)

     Altă etnie (0,47%)

<div class="transborder" style="position:absolute;width:100px;line-height:0;

Componența confesională a municipiului Baia Mare

     Ortodocși (67,19%)

     Romano-catolici (7,18%)

     Reformați (5,18%)

     Penticostali (3,54%)

     Baptiști (3,48%)

     Martori ai lui Iehova (1,14%)

     Necunoscută (9,54%)

     Greco-catolici (4,51%)

Conform recensământului efectuat în 2011, populația municipiului Baia Mare se ridică la 123.738 de locuitori, în scădere față de recensământul anterior din 2002, când se înregistraseră 137.921 de locuitori.^[1] Majoritatea locuitorilor sunt români (77,67%). Principalele minorități sunt cele de maghiari (10,3%) și romi (2,51%). Pentru 9,04% din populație nu este cunoscută apartenența etnică.^[2]
Din punct de vedere confesional majoritatea locuitorilor sunt ortodocși (67,19%), dar există și minorități de romano-catolici (7,19%), reformați (5,18%), greco-catolici (4,52%), penticostali (3,59%), baptiști (3,48%) și martori ai lui Iehova (1,14%). Pentru 9,54% din populație nu este cunoscută apartenența confesională.^[7]

Baia Mare - evoluția demografică

Date: Recensăminte sau birourile de statistică - grafică realizată de Wikipedia

Administrație |

Primăria și Consiliul Local |

Municipiul Baia Mare este administrat de un primar și un consiliu local compus din 23 consilieri. Primarul, Cătălin Cherecheș, de la Uniunea Națională pentru Progresul României, a fost ales în 9 mai 2011. Începând cu alegerile locale din 2016, consiliul local are următoarea componență pe partide politice:^[8]

Cherecheș a fost ales pentru prima oară din partea PNL pe listele USL. La alegerile locale din 10 iunie 2012 acesta a fost reales în funcția de primar al Municipiului Baia Mare cu un procent de 86,03% din numărul alegătorilor și patru ani mai târziu, în iunie 2016, a fost reales cu un procent de 70% din numărul celor care s-au prezentat la vot, deși la momentul alegerilor acesta se afla în stare de arest preventiv, fiind anchetat de Direcția Națională Anticorupție (DNA), sub suspiciunea de luare de mită în formă continuată.^[9][10] Cherecheș a candidat de această dată din partea alianței electorale Coaliția Pentru Baia Mare, formată din UNPR, PNȚCD, PSRo și FDGR.

Dintre consilieri, au fost aleși viceprimari Marinel Rob (care a exerciat interimar atribuțiile de primar) și Noemi Vida.^[11]

In decembrie 2016, Catalin Chereches este eliberat si isi reia functia de primar al orasului.

Cartiere |

• Cartierul Depozitelor


• Cartierul Ferneziu


• Cartierul Firiza


• Cartierul Gării


• Cartierul Griviței


• Cartierul Orașul Vechi


• Cartierul Progresul


• Cartierul Republicii


• Cartierul Săsar


• Cartierul Decebal


• Cartierul Traian


• Cartierul Valea Borcutului


• Cartierul Valea Roșie


• Cartierul Vasile Alecsandri

Economie |

Economia orașului Baia Mare s-a dezvoltat în strânsă legătură cu activitatea minieră specifică zonei.

In prezent, principalii angajatori sunt companiile care si-au deschis unitati de productie in Baia Mare si imprejurimi, institutiile publice si supermarketurile.

Industria minieră |

Istoric |

Depresiunea Baia Mare este situată în zona de contact dintre Platforma Someșeană și Carpații Orientali. La sfârșitul Pliocenului, această regiune făcea parte dintr-un bazin marin. În timpul Neogenului, în zonă a avut loc o activitate vulcanică intensă, pe fondul căreia s-a dezvoltat un lanț muntos de 50 km lungime: Văratec - Gutâi - Oaș. Rocile eruptive din aceste masive muntoase au în componență minereuri auro-argintifere și de metale neferoase: plumb, zinc, cupru, aur în stare liberă și argint.

BRD Baia Mare

Primele activități miniere în această zonă sunt atestate din secolele al II-lea și al III-lea d.Hr. În jurul acestor așezări miniere a apărut și s-a dezvoltat orașul Baia Mare.

La începutul mileniului II, minele din regiune erau în proprietatea regilor Ungariei, iar în Evul Mediu, principii Transilvaniei și-au exercitat controlul asupra activităților economice. În secolul al XIV-lea, în Baia Mare funcționa o monetărie. În timpul domniei lui Matei Corvin, după anul 1468, pe monedele bătute în Baia Mare, apar două ciocane de miner încrucișate, care, ulterior, vor face parte atât din sigiliul, cât și din stema orașului.

Exploatarea se făcea prin săparea unor galerii în formă de puț, iar minereul extras era zdrobit în pive, măcinat și spălat. Aurul, în schimb, se găsea atât în stare solidă, „destul de curat și pur de la natură”, cât și în componența minereurilor. Aurul „se spăla în albiile cu nisip ale pâraielor” (Nicolae Olahus, umanist de renume mondial, călător prin Maramureș). Operația de spălare a nisipului aurifer, în albiile râurilor din regiune, era preponderent o atribuțiune a femeilor, soțiile minerilor. Această „imagine”, surprinsă de cetățenii străini ce vizitau Baia Mare, a stat la baza atribuirii denumirii de Cetatea Râul Doamnelor.

În a doua parte a secolului al XX-lea, activitatea minieră a devenit nerentabilă, însă regimul comunist a decis subvenționarea acestui sector. După căderea regimului (1989) și în baza clauzelor de preaderare la structurile Uniunii Europene, mineritul și-a încetat activitatea, toate perimetrele miniere intrând în conservare. (vezi Monografia municipiului Baia Mare, 1972)

Industria chimică |

Turism |

Monumente și clădiri |

Centrul istoric al municipiului Baia Mare (Orașul medieval Rivulus Dominarum), monumenent istoric din România, clasificat cu numărul: MM-II-a-A-04432; vedere aeriană de pe Dealul Crucii

Intrarea în oraș

Clădiri

• 
  Centrul istoric Baia Mare. Fosta Piață Centrală (Circulus fori), în prezent Piața Libertății. Obiective: Casa Iancu de Hunedoara din Baia Mare, Localul Monetăriei Imperiale, Vechiul han Vulturul Negru din Baia Mare, Casa Lendvay etc.


• 
  Turnul Ștefan este o anexă a Catedralei "Sfântul Ștefan", ridicată de Iancu de Hunedoara pe parcursul secolului XV. Construit în stil gotic turnul are 40 m înălțime. Turnul a fost folosit pentru supravegherea eventualelor posibile incendii și supravegherea strategică a orașului. In jurul lui a fost amenajata Piata Cetatii.
  


• 
  Casa Iancu de Hunedoara sau Casa Elisabeta ridicată în 1446, este parte a vechiului castel medieval ridicat de Iancu pentru soția sa Elisabeta.


• 
  Monetăria din Baia Mare, edificiu ridicat între anii 1734 și 1737. În prezent clădirea slujește drept sediu al Muzeului Județean de Istorie și Arheologie Maramureș.


• 
  Turnul Măcelarilor a fost construit în secolul al XV-lea. Există o legendă, conform căreia din acest turn ar fi fost împușcat Pintea Viteazul. Pintea Viteazu ar fi fost impuscat in zona in care se afla acum Piata de alimente.


• Biserica de lemn din Chechiș, a fost construită în anul 1630; din 1939, a fost mutată în Baia Mare, pe Dealul Florilor. În jurul acestui obiectiv a fost amenajat Muzeul Satului, secție în aer liber a Muzeului de Etnografie și Artă Populară Baia Mare.


• Vechiul han Vulturul Negru, construit înainte de 1790, amplasat în centrul istoric al municipiului Baia Mare (în prezent Piața Libertății). În 1880 a devenit sediu al Primăriei. Din 1950 până în 1999 clădirea a fost ocupată de Judecătoria Baia Mare și de Oficiul de Carte Funciară. În prezent imobilul este cuprins în proiectul „Centrul de Afaceri Millennium III”, fiind reabilitat. Obiectivul este cunoscut sub denumirea de M1.


• 
  Biserica Sfânta Treime este un lăcaș de cult ridicat între anii 1717-1720.


• 
  Catedrala Adormirea Maicii Domnului, edificată între anii 1905-1911 ca biserică parohială greco-catolică, ridicată în anul 1930 la rangul de catedrală.


• 
  Biserica reformată din Baia Mare, construită în stil clasicist la sfârșitul secolului al XVIII-lea


• Clădirea Prefecturii județului Maramureș, inaugurată în 1969, a fost proiectată în stilul tradițional maramureșean,


• 
  Casa de Cultură cu o sală de 700 de locuri, a fost construită în 1971,


• 
  Teatrul municipal, inaugurat în secolul al XVIII-lea, actualul sediu construit în 1967.


• 
  Turnul Combinatului, inaugurat în 1995.


• Catedrala Ortodoxă - în construcție

Complexe statuare

• Monumentul Eroilor Români din Al Doilea Război Mondial. “Monumentul Ostașului Român” a fost dezvelit, în 1960, în Câmpia Tineretului din Baia Mare, fiind dedicat militarilor români care au căzut pe câmpul de luptă în Al Doilea Război Mondial. Opera comemorativă, înaltă de 10,65 m și lungă de 16 m, a fost realizată de Andrei Ostap din piatră și beton.


• 
  Sfatul bătrânilor. Operă a artistului Vida Gheza, amplasată în fața Prefecturii județului Maramureș.


• 
  Statuia Minerului, amplasată in Piața Revoluției din Baia Mare. Operă a artistului Vida Gheza.

Cultură |

Hotel Mara, Baia Mare

În Baia Mare există 1 bibliotecă (cu mai multe filiale), 6 muzee, 1 planetariu si observator astronomic, 2 teatre, 2 Casa de cultură, 1 Casa a Tineretului, 1 Școală populară de artă și 1 universitate populară. În 2016, Baia Mare a candidat pentru titlul de Capitală Europeană a Culturii 2021, și s-a calificat în finală alături de Timișoara (care a și câștigat), București și Cluj Napoca.^[12]

• Biblioteca Județeană "Petre Dulfu" Baia Mare


• Muzeul Județean de Istorie și Arheologie Baia Mare


• Muzeul de Mineralogie Baia Mare


• Planetariul și Observatorul Astronomic Baia Mare


• Centrul artistic Baia Mare - Muzeul de Artă


• Muzeul de Etnografie și Artă Populară Baia Mare


• Teatrul Municipal Baia Mare


• Teatrul de Păpuși Baia Mare

Personalități |

• 
  István Réti (1872-1945), pictor, unul din inițiatorii coloniei de pictură de la Baia Mare
  


• 
  Józsi Jenő Tersánszky (1888-1969), scriitor și dramaturg


• 
  László Németh (1901-1975), scriitor


• 
  Vida Gheza (1913-1980), sculptor, politician comunist, membru corespondent al Academiei Române
  


• 
  Iosif Uglar (1920-2006), politician comunist


• 
  Alexandru Șainelic (1926-), pictor


• 
  Ioan Ceterchi (1926-1992), jurist, membru corespondent al Academiei Române
  


• 
  Nicolae Breban (n. 1934), prozator și eseist


• 
  Lucian Mureșan (n. 1937), cardinal, arhiepiscop-major, întâistătătorul Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică
  


• 
  Alexandru Mesian (n. 1937), episcop greco-catolic de Lugoj


• 
  Dumitru Fărcaș (n. 1938), taragotist de marcă al muzicii populare românești


• 
  Corin Braga (n. 1961), profesor de literatură comparată, romancier și critic literar


• 
  Andrei Bodiu (n. 1965), poet și teoretician literar


• 
  Vasile Miriuță (n. 1968), fotbalist


• 
  Igor Ursenco (n. 1971), prozator, poet și traducător


• 
  Adrian Ghenie (n. 1977), pictor român contemporan


• 
  Paula Seling (n. 1978), cântăreață și compozitor


• 
  Mihai Morar (n. 1981), jurnalist de divertisment tele- și radiodifuzat, DJ muzical


• 
  Ovidiu Hoban (n. 1982), fotbalist

Educație |

În Baia Mare există 23 școli, 34 grădinițe și 18 licee. Învățământul universitar este reprezentat prin:

• Universitatea de Nord


• Universitatea Bogdan Vodă din Baia Mare


• Universitatea de Arte „Vatra” din Baia Mare


• Universitatea de Vest Vasile Goldiș Baia Mare

Dintre liceele naționale sunt cunoscute:

• Colegiul Național Gheorghe Șincai


• Liceul Teoretic Emil Racovita


• Colegiul Național Vasile Lucaciu


• Colegiul Național Mihai Eminescu


• Liceul de Arta


• Colegiul Economic Nicolae Titulescu


• Liceul cu Program Sportiv


• Colegiul Tehnic George Baritiu


• Colegiul Tehnic Anghel Saligny


• Colegiul Tehnic C.D. Nenitescu


• Liceul Teoretic Németh László

Tineret |

În anul 2017 Baia Mare a intrat în cursa pentru titlul de Capitala Tineretului din România printr-o candidatură concepută de municipiu împreuna cu Federația Organizațiilor Neguvernamentale de Tineret din Maramureș. A ajuns în finală și a luptat pentru titlul de Capitală a Tineretului din România 2018-2019 împreună cu Iași și Satu Mare.
Pe 11 noiembrie 2017 Baia Mare a câștigat titlul de Capitală a Tineretului din România 2018-2019, urmând să implementeze proiectul în perioada 2 mai 2018 - 1 mai 2019.

Un juriu independent, alcătuit din reprezentanți ai sectorului neguvernamental de tineret, ai mediului privat, ai organizațiilor de tineret ale partidelor politice parlamentare și ai unor instituții publice, au evaluat candidaturile celor trei orașe finaliste. Jurizarea a fost făcută în funcție de o serie de criterii, printre care motivația care a stat la baza fundamentării candidaturii, coerența viziunii, a misiunii și a obiectivelor, și corelarea proiectelor propuse cu strategii și documente de politici publice de tineret.

În anul 2019 Baia Mare a intrat în finala pentru titlul de Capitală Europeană a Tineretului 2022 împreună cu Kazan (Russia), Poznań (Poland), Tirana (Albania), Varaždin (Croatia). În prima etapă Baia Mare a concurat împreună cu Bilbao (Spain), Gdynia (Poland,) Kazan (Russia), Leiden (the Netherlands), Lviv(Ukraine), Poznań (Poland), Ribeira Grande (Portugal), Tirana (Albania), Ulyanovsk (Russia), Varaždin (Croatia) și Veszprém (Hungary). Câștigătorul se va anunța în noiembrie 2019.

Sport |

În Baia Mare există numeroase cluburi sportive, printre care:

• 
  CSU Știința, cu secțiile:
  
  
  
  • 
    HCM Știința Baia Mare, echipă de handbal feminin - desființată în 2016
  
  
  • 
    CSM Știința Baia Mare, echipă rugby, dublu campion național
  
  
  • 
    CSU Știința Explorări, echipă de volei masculin
  
  
  • Orientare Sportivă
  
  
  
  


• 
  HC Minaur Baia Mare, club de handbal masculin, primul club de handbal din România.


• 
  CS Minaur Baia Mare, club de handbal feminin, înființat în 2015.


• 
  FC Minerul Baia Mare, club de fotbal, joacă în Liga a IV-a.


• CS "AS Independența" Baia Mare", club de fotbal feminin, înființat în 2011, participant în Liga I
  


• 
  CSM Baia Mare cu secțiile de:
  
  
  
  • Tir-talere
  
  
  • Atletism
  
  
  • Box
  
  
  • Judo
  
  
  • Culturism
  
  
  • Natație
  
  
  • Rugby
  
  
  • Volei
  
  
  • Handbal
  
  
  
  


• 
  CS Marta, club de handbal


• 
  CS Extrem, club de handbal


• 
  CSS 2 Baia Mare, club de handbal și volei


• 
  C.S. SUPERSPORT Baia Mare , club de badminton, înființat în 2011.

Sănătate |

În prezent, în Baia Mare funcționează mai multe spitale, clinici și instituții medicale printre care Spitalul Județean Baia Mare — construit între anii 1966–1971 și inaugurat în februarie 1972 — și spitalul privat EuroMedica, care funcționează împreună cu clinica MedCenter.
Unul dintre spitalele performante ale județului Maramureș, dar și un spital model pentru România este Spitalul de Boli Infecțioase și Psihiatrie Baia Mare.

Transport |

Transport în comun |

Rețeaua de transport în comun este operată de Urbis.
( http://www.urbisbaiamare.ro )

Autobuze |

• 1. E.P. Săsar – Bif. Baraj


• 3/11. URBIS – Unic


• 4. Gară – Cart. V. Alecsandri


• 5. URBIS – Valea Borcutului


• 7. URBIS – Băita


• 8. Gară – Baia Sprie


• 9. Gară – Str. Alba Iulia ( Linie Turistică)


• 10. Gara - Stadion


• 12. URBIS - Lapusel


• 13. URBIS - Nistru


• 14. IMMUM – Satu Nou de Sus


• 15. Gara - Aramis


• 16/26. Gara – Grosi - Chechiș


• 17/23. Piata Izvoare – Ocoliș - Culcea - Coruia


• 18. IMMUM – Firiza


• 21. Baia Sprie – Chiuzbaia


• 22. Gară – Dumbrăvița - Sindresti - Unguras - Rus


• 24. URBIS - Mocira


• 27. URBIS - Bozanta Mica


• 28. URBIS - Sasar


• 29. URBIS - Bozanta Mare


• 30. Gară – Cart. V. Alecsandri – IMMN – IMMUM


• 31. Cart. Valea Rosie - Gara


• 32. Piața Izvoare (strada M.Eminescu) - Strada M.Eminescu - Statie Electrolizei


• 36. Baia Sprie - Stadion - Italsofa


• 37. URBIS - Albina - Meda - Italsofa


• 38. URBIS - Meda - Italsofa


• 39. Gara - Italsofa


• 40 . URBIS – Metro

Gara Baia Mare

Troleibuze |

• 50. URBIS – Gara


• 54. Piața Izvoare - Grănicerilor - Gara - Auchan

Transport rutier |

Baia Mare este situată pe drumul european E58, respectiv DN1C.De aici pornește drumul național DN18 spre municipiul Sighetul Marmației. Este planificat drumul expres Baia Mare–Vaja, care va fi racordat la autostrada M3 a Ungariei.

Transport feroviar |

Gara Baia Mare este un nod feroviar situat pe magistrala 400 a Căilor Ferate Române.Gara este deschisă atât traficului intern cât și internațional, circulând zilnic trenul Baia Mare– Budapesta.

Transport aerian |

Aeroportul Internațional Baia Mare - Tăuții-Măgherăuș

Companiile aeriene care au operat zboruri de pe Aeroportul Internațional Maramureș sunt Austrian, Blue Air și TAROM.

La 22 decembrie 2015 aeroportul a fost închis pentru modernizare și extindere. ^[13] În iunie 2018 aeroportul a fost redeschis traficului aerian, urmând ca în 6 septembrie 2018 TAROM să își reia activitatea operațională.^[14]

Orașe înfrățite |

^[15]

• 
   Hódmezővásárhely, Ungaria
  


• 
   Ivano-Frankivsk, Ucraina
  


• 
   Szolnok, Ungaria
  


• 
   Serino, Italia
  


• 
   Hollywood, California, SUA
  


• 
   Kitwe, Zambia
  


• 
   Wels, Austria
  


• 
   Bielsko-Biała, Polonia
  


• 
   Nyíregyháza, Ungaria
  

Mass-media |

Posturi de televiziune |

• Maramureș TV


• TL+

Ziare |

• 
  Glasul Maramureșului - cotodian / print


• 
  Graiul Maramureșului - cotodian / print


• 
  Informația Zilei - cotodian / print


• 
  Gazeta de Maramureș - săptămânal / print


• 
  Ziarul de Baia Mare - ziar electronic


• 
  Emaramures Baia Mare - ziar electronic


• 
  ZiarMM.ro - ziar electronic


• 
  Actual MM - ziar electronic


• 
  Direct MM - ziar electronic

Radio |

• 
  Radio Zu - 98.5


• 
  Kiss FM - 88.5


• 
  Național FM - 107,4


• 
  Radio Transilvania - 106.1


• 
  Europa FM - 90.5


• 
  Social FM - 96.9


• 
  Virgin Radio România - 92.1


• 
  Digi FM - 105.3


• 
  Radio România Actualități - 88.1


• 
  Radio Maria - 95.4


• 
  Radio Trinitas - 94.3


• 
  Radio România Cultural - 105.8


• 
  Itsy Bitsy - 91.6

Evenimente |

• Un eveniment de amploare organizat anual în Baia Mare este Sărbătoarea Castanelor (sărbătoarea orașului). Prima ediție s-a desfășurat în anul 1993. Din 2015 printr-o hotărâre a Consiliului Local a devenit Festivalul Castanelor, iar locațiile unde se desfășoară evenimentul fiind Bulevardul Unirii (unde se amplasează scena principală, pe care deja au concertat artiști de renume internațional spre exemplu Culture Beat, Sabrina, Dr. Alban, Tinie Tempah etc) și scena 2 fiind scena amplasată în Centrul Vechi (Piața Libertății) al orașului unde se organizează concerte de operă, muzică clasică, populară, ușoară, modernă, folk sau rock. În 2017 pe scena din Centrul Vechi a concertat în cadrul Festivalului Castanelor Thomas Anders&Modern Talking Band.


• „Expo-flora” — expoziție de aranjamente florale. Primele ediții s-au desfășurat în incinta Casei Tineretului; după 2008, tradiționala manifestare a avut loc în Pavilionul Muzeului de Etnografie și Artă Populară (clădirea fostului Teatru de vară), iar în prezent Expo-Flora se desfășoară în Piața Revoluției. Evenimentul fiind organizat de SPAU Baia Mare.


• În fiecare an în septembrie este organizat Festivalul Centrul Vechi, sau după cum este mai cunoscut, Főtér Fesztivál. Este un festival organizat de tineretul maghiar din municipiu.


• Începând cu stagiunea 2005/2006, în Baia Mare se organizează anual Festivalul Internațional de Teatru Atelier (director Radu Macrinici). Primele treisprezece ediții ale Festivalului s-au desfășurat în orașele Sf. Gheorghe și Sighișoara.


• „Ziua Artistului Plastic” — o manifestare elevată, menită să omagieze breasla artiștilor contemporani se desfășoară anual, în data de 5 mai. La fiecare ediție a Anualei Artelor participă cu lucrări reprezentative (selectate de organizatori, Filiala Baia Mare a UAPR) artiști consacrați, debutanți, precum și invitați străini.


• Tot în Baia Mare se desfășoară Festivalul național de muzică pentru copii „Ursulețul de aur” (inițiator și organizator: Doina Bentu) — prima ediție: 1983.


• O tradiție în Baia Mare o reprezintă și Târgul de Crăciun care cuprinde o multitudine de evenimente culturale la scena amplasată în Piața Libertății, alături de un imens brad de Crăciun dar și un frumos patinoar.

Note |

Bibliografie |

• 
  Monografia municipiului Baia Mare, vol. I, Baia Mare, 1972


• Instituția Prefectului Județului Maramureș

Legături externe |

Wikimedia Commons conține materiale multimedia legate de Baia Mare

• Primăria Municipiului Baia Mare


• Aeroportul Internațional Baia Mare


• Turismul Baimarean


• 
  Orașul cu două inimi, 8 octombrie 2005, Evenimentul zilei
  


• 
  Orasul otravit, 18 februarie 2000, Evenimentul zilei
  


• 
  De la Civitas Rivuli Dominarum la Baia Mare. Cum s-a schimbat denumirea orașului de-a lungul anilor, 28 mai 2013, Carp Cosmin, Adevărul
  


• Baia Mare si obiectivele sale turistice

Etnografie

• 
  Muzeul virtual al monumentelor etnografice în aer liber din România (zona etnografică Baia Mare)

v • d • m Subdiviziunile administrative ale județului Maramureș Reședința Baia Mare (123.738 loc.) Municipii Sighetu Marmației (37.640 loc.) Orașe Baia Sprie (15.476 loc.) · Borșa (27.611 loc.) · Cavnic (4.976 loc.) · Dragomirești (3.213 loc.) · Săliștea de Sus (4.893 loc.) · Seini (8.987 loc.) · Șomcuta Mare (7.565 loc.) · Târgu Lăpuș (11.744 loc.) · Tăuții-Măgherăuș (7.136 loc.) · Ulmeni (7.270 loc.) · Vișeu de Sus (15.037 loc.) Comune Ardusat · Ariniș · Asuaju de Sus · Băița de sub Codru · Băiuț · Bârsana · Băsești · Bicaz · Bistra · Bocicoiu Mare · Bogdan Vodă · Boiu Mare · Botiza · Budești · Călinești · Câmpulung la Tisa · Cernești · Cicârlău · Coaș · Coltău · Copalnic-Mănăștur · Coroieni · Cupșeni · Desești · Dumbrăvița · Fărcașa · Gârdani · Giulești · Groși · Groșii Țibleșului · Ieud · Lăpuș · Leordina · Mireșu Mare · Moisei · Oarța de Jos · Ocna Șugatag · Oncești · Petrova · Poienile de sub Munte · Poienile Izei · Recea · Remetea Chioarului · Remeți · Repedea · Rona de Jos · Rona de Sus · Rozavlea · Ruscova · Sarasău · Satulung · Săcălășeni · Săcel · Sălsig · Săpânța · Strâmtura · Suciu de Sus · Șieu · Șișești · Vadu Izei · Valea Chioarului · Vima Mică · Vișeu de Jos Sate Categorie:Localități în județul Maramureș

v • d • m Reședințele județelor României Alba Iulia  • Alexandria  • Arad  • Bacău  • Baia Mare  • Bistrița  • Botoșani  • Brașov  • Brăila  • București  • Buzău  • Călărași  • Cluj-Napoca  • Constanța  • Craiova  • Deva  • Drobeta-Turnu Severin  • Focșani  • Galați  • Giurgiu  • Iași  • Miercurea Ciuc  • Oradea  • Piatra Neamț  • Pitești  • Ploiești  • Râmnicu Vâlcea  • Reșița  • Satu Mare  • Sfântu Gheorghe  • Sibiu  • Slatina  • Slobozia  • Suceava  • Târgoviște  • Târgu Jiu  • Târgu Mureș  • Timișoara  • Tulcea  • Vaslui  • Zalău

v • d • m Obiective turistice în Baia Mare Biserica Reformată  • Catedrala Adormirea Maicii Domnului  • Turnul Ștefan  • Casa Iancu de Hunedoara  • Monetăria  • Bastionul Măcelarilor  • Muzeul de Artă  • Sinagoga  • Vechiul Han  • Biserica Sfânta Treime

v • d • m Cele mai populate orașe ale României Orașele cu mai mult de 50 000 de locuitori conform recensământului din anul 2011 Peste 1 000 000 de locuitori București (1.883.425 loc.) Peste 300 000 de locuitori Cluj-Napoca (324.576 loc.) · Timișoara (319.279 loc.) Peste 200 000 de locuitori Iași (290.422 loc.) · Constanța (283.872 loc.) · Craiova (269.506 loc.) · Brașov (253.200 loc.) · Galați (249.432 loc.) · Ploiești (209.945 loc.) Peste 100 000 de locuitori Oradea (196.367 loc.) · Brăila (180.302 loc.) · Arad (159.074 loc.) · Pitești (155.383 loc.) · Sibiu (147.245 loc.) · Bacău (144.307 loc.) · Târgu Mureș (134.290 loc.) · Baia Mare (123.738 loc.) · Buzău (115.494 loc.) · Botoșani (106.847 loc.) · Satu Mare (102.411 loc.) Peste 75 000 de locuitori Râmnicu Vâlcea (98.776 loc.) · Drobeta-Turnu Severin (92.617 loc.) · Suceava (92.121 loc.) · Piatra Neamț (85.055 loc.) · Târgu Jiu (82.504 loc.) · Târgoviște (79.610 loc.) · Focșani (79.315 loc.) · Bistrița (75.076 loc.) Peste 50 000 de locuitori Tulcea (73.707 loc.) · Reșița (73.282 loc.) · Slatina (70.293 loc.) · Călărași (65.181 loc.) · Alba Iulia (63.536 loc.) · Giurgiu (61.353 loc.) · Deva (61.123 loc.) · Hunedoara (60.525 loc.) · Zalău (56.202 loc.) · Sfântu Gheorghe (56.006 loc.) · Bârlad (55.837 loc.) · Vaslui (55.407 loc.) · Roman (50.713 loc.)